marți, 15 decembrie 2015

Spre Betleem, noi colindăm cu bucurie!

Timpul este dimensiunea prietenoasă care ne apropie, care ne determină să ne măsurăm cu noi înșine și să ne dezvoltăm în armonie cu ceilalți…

În fiecare an, sărbătorile Nașterii Domnului nostru ne invită să-l bucurăm pe copilul din noi.

Ediția din acest an a spectacolului dedicat Crăciunului, desfășurată în data de 12 decembrie 2015, a avut ca protagoniști grupul vocal ”Păcurarii” (al Bisericii ”Sfânta Treime” Iași), pe copilul Daniel-Robert Gherasim, violonist și elev al Colegiului de Arte ”Octav Băncilă” Iași și pe elevii clasei a V-a A a Școlii Gimnaziale ”Elena Cuza” Iași. Aceștia au prezentat o scenetă religioasă, pe care au pregătit-o în cadrul proiectului ”Îngeri în primăvară”, sub îndrumarea profesorilor: Fulvia Horobeț, Iunia Ștefan și Adrian Chiorescu, în parteneriat cu preoții bisericii ”Sfânta Treime” Iași, respectiv pr. Mihai Ciocan și Mihai Ungureanu.

Duminică, 13 decembrie 2015, sceneta a fost prezentată și în biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil” Iași, unde profesorii anterior menționați colaborează cu preoții bisericii, respectiv pr. Ioan
Damian și pr. Mihail Coman.
Evenimentul a fost mediatizat și de portalul Doxologia.ro

De asemenea, sceneta a primit aplauze și la serbarea organizată în Școala Gimnazială ”Elena Cuza”
Iași, de care aparțin elevii și profesorii îndrumători.

Nașterea Domnului să fie nou început de mare bucurie duhovnicească la toată lumea!






miercuri, 25 noiembrie 2015

Săptămâna legumelor și fructelor donate

Toamna este anotimpul recoltelor bogate, iar sufletele credincioșilor își îmbogățesc comorile. 
Elevii și profesori Școlii Gimnaziale "Elena Cuza" Iași au răspuns și anul acesta invitațiilor lansate de bisericile "Sf. Treime" Iaşi şi "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" Iaşi, instituţii partenere ale proiectului SNAC "Îngeri în primăvară" și au dăruit cantități considerabile de alimente, legume și fructe. Acestea vor fi distribuite persoanelor aflate în dificultăți materiale.
Următoarele colective de elevi s-au implicat în reușita activității: IA, IB, IC, IIA, IIB, IIC, IIIA, IIIB, IIIC, IVA, IVB, IVC, VA, VIB, VIIIA.


duminică, 17 mai 2015

Piesa de teatru ”Florile Raiului”

Duminică, 17 mai 2015, elevii clasei a VI-a B a Școlii Gimnaziale ”Elena Cuza” Iași au prezentat, în Biserica ”Sfânta Treime” Iași, piesa de teatru ”Florile Raiului”, după un scenariu bilingv (român-englez) pregătit de profesoarele Anca Chirilă și Fulvia Horobeț.
Preoții bisericii i-au răsplătit pe copiii artiști cu daruri.
Evenimentul are un caracter inedit și s-a bucurat de apreciere din partea publicului spectator.
Activitatea se înscrie în calendarul Zilelor școlii și aparține proiectului SNAC ”Îngeri în primăvară”, proiect de colaborare cu Biserica.
 

marți, 7 aprilie 2015

Daruri de Lumină

Marți, 7 aprilie 2015, am exersat întrajutorarea intracomunitară. Școala noastră, în parteneriat cu Biserica ”Sfânta Treime” Iași, a realizat o nouă ediție a activității ”Daruri de lumină”, din cadrul proiectului SNAC, ”Îngeri în primăvară”. 
Astfel, împlinim, mai ales, partea a doua a genericului ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Elevii mai multor colective ale școlii, împreună cu profesorii lor coordonatori și cu părinții elevilor școlii, și-au adus importanta contribuție la reușita acestei noi ediții de suflet. Menționăm următoarele colective: Pregătitoare A (prof. Cătălina Rusu), Pregătitoare B (prof. Daniela Gavăț), Pregătitoare C (prof. Carmen Mărgineanu), IA (prof. Alina Argentoianu), IC (prof. Corina Ciobănică), a II-a A (prof. Oana Oanea), a II-a B (prof. Georgeta Bucovină), a II-a C (prof. Stelian Șovan), a III-a A (prof. Violeta Popa), a III-a B (prof. Carmen Diac), a IV-a A (prof. Olguța Bâzdâgă), a IV-a B (prof. Feodora Crețu), a VI-a B (prof. Anca Chirilă). 
Emoționanta întâlnire s-a desfășurat în biserica parteneră a școlii noastre. Copiii au adus daruri pentru a fi distribuite persoanelor aflate în dificultăți materiale și s-au bucurat de primirea caldă, de cuvintele frumoase, de binecuvântarea și iubirea gazdelor. 
Proiectul este coordonat de prof. Fulvia Horobeț și preot paroh Mihai Ciocan.


duminică, 8 martie 2015

De Ziua Mamei

De Ziua Mamei, sufletele noastre se înclină în fața grației, sensibilității feminine și formează o orchestră minunată care cântă cu viers duios... Elevii clasei a II-a B din școala noastră au emoționat membrii parohiei ”Sfânta Treime” cu un program artistic susținut în biserică, cu acest frumos prilej.
Coordonatori ai activității sunt profesorii Georgeta Bucovină, Fulvia Horobeț și Adrian Chiorescu. Colaboratori și organizatori sunt preoții Bisericii ”Sfânta Treime” Iași: Mihai Ciocan și Mihai Ungureanu.