sâmbătă, 17 decembrie 2011

"Spre Betleem să colindăm cu bucurie"

Vineri, 16 decembrie 2011, în Biserica "Sfânta Treime" Iaşi, s-a desfăşurat un foarte frumos program de sărbătoare cu prilejul Naşterii Domnului. Astfel, corul parohiei, intitulat "Pelerinii", cât şi grupul vocal psaltic "Păcurarii", dirijate şi coordonate de dascălul Alexandru Munteanu, au interpretat admirabil colinde, cu care au delectat audienţa, formată din enoriaşi ai parohiei. 
Între cele două părţi muzicale, asistenţa a urmărit cu emoţie sceneta de Crăciun a elevilor Şcolii "Elena Cuza" Iaşi, îndrumaţi de profesorii Fulvia Horobeţ şi Adrian Chiorescu. Copiii au interpretat cu mult talent episoade biblice, au avut şi costumaţii adecvate şi s-au implicat cu mult entuziasm, împreună cu familiile lor, în această activitate. Preoţii bisericii noastre, respectiv pr. paroh Mihai Ciocan şi preot Mihail Ungureanu, au ştiut întotdeauna să încurajeze pe copii, să sprijine toate activităţile proiectului de voluntariat comunitar "Îngeri în primăvară" şi să colaboreze armonios, într-o manieră plăcută cu şcoala. Familiile copiilor apreciază foarte mult legătura dintre şcoală şi biserica de parohie şi susţin toate activităţile comune. Părintele paroh Mihai Ciocan şi talentatul dascăl Alexandru Munteanu ai bisericii au reuşit să ţină aproape de izvorul nesecat şi frumuseţea Bisericii mulţi tineri din comunitate, care se şi implică în activităţi cu specific divers: filantropic, artistic, social-misionar, recreativ etc.

Prof. Fulvia Horobeţ

Foto de Adrian Chiorescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Powered By Blogger